Stai informat si afla ultimele noutati!
“Sunt un OM.Ca tine, cel care mă citeşti, ca voi toţi…Doar că nu sunt român, sunt italian şi bucătar. Mă numesc P.D.D’Z.M, sunt născut la Veneţia, în anii 1964, într-o gondolă, şi ca fiecare dintre voi am muncit din greu şi cu plăcere ca să obţin un nume în meseria mea, ca să descopăr tainele artei culinare şi o parte din aceste taine să le împart cu voi.
Ador să scriu. Bucătar care împleteşte arta culinară cu proza şi poezia... Visele mele le aştern pe hârtie. MENIU D’AUTOR. Este PSEUDONIMUL meu. Pseudonimul sub care scriu. MENIU D’AUTOR este un OM. Nu este nici nume de bancă, nici nume de hotel, nici nume de stradă, nici nume de firmă sau restaurant! MENIU D’AUTOR sunt EU!”
Aşa se descrie Pierluigi Maniero pe blogul personal, totaici.wordpress.com. Cei mai mulţi îşi exprimă sentimentele prin intermediul literaturii. El, prin intermediul reţetelor. Este un poet în bucătărie. Reţetele sale culinare sunt, de fapt, poezii. Pierluigi a pornit de jos, încă de la o vârstă fragedă. Mai întâi a dat o mână de ajutor în bucătăria colegiului la care învăţa, iar apoi a ajuns să spele vase într-un hotel. S-a dus la şcoala pentru hotelieri, pe care nu a terminat-o, plecând în America, unde a lucrat trei ani într-un hotel, pe post de „băiat bun la toate”. A muncit, apoi, într-un restaurant de peste ocean, timp de şase ani. Programul: de la cinci dimineaţa la două dimineaţa! A început ca al treilea bucătar şi a ajuns prim-bucătar.
Consilier în bucătăria italiană istorică
În prezent, „MENIU D’AUTOR” este membru al A.I.S. ( Asociaţia Italian Sommelier), al ONAG (Asociaţia Naţională a Brânzeturilor), al ONAV(Asociaţia Naţională a Vinurilor), al F.I.C. (Federaţia Italiană a Bucătarilor). De asemenea, este consilier în bucătăria italiană istorică. Pe birou are un adevărat turn de cărţi cu reţete începând de la 1600 încoace. „Aduc aceste reţete spre modernitate, dar nu le alterez esenţa. Diferenţa între mâncărurile de atunci şi cele de acum este că, în acele secole, lumea mânca mai gras şi nu era foarte preocupată de aspectul mâncării”.
Pierluigi este un reprezentant al „Cucinei Veneţiene”. De altfel, el a deţinut un restaurant în Veneţia, numit „Club 101”. Acolo organiza serate de autor – pictură, literatură, poezie, cabaret.
„Nu sunt restaurante italiene în Bucureşti”
Bucătarul-poet nu se sfieşte să spună lucrurilor pe nume în ceea ce priveşte inflaţia de „restaurante italiene” din capitala României: „Sunt câteva zeci de restaurante cu nume italienesc în Bucureşti, dar, de fapt, nu există niciun restaurant italian în adevăratul sens al cuvântului. Ca să fie restaurant italian, ar trebui să aibă măcar un bucătar italian, sau care să fi lucrat şase ani în Italia, iar 80 la sută din ingrediente trebuie să fie aduse din Italia. Specificul nu înseamnă numai mâncare, ci de la preluarea clientului din uşa şi ducerea la masă, până la servicii în cele mai mici detalii”.
Citate D'Autor
“Ce au în comun un bucătar şi un poet? Hrana! Iată! Metafora există: bucătarul hrăneşte corpul, poetul sufletul”.
“Bucătăria este ca o femeie. Dacă o respecţi şi o iubeşti, îţi dă tot. Dacă nu, atunci nu îţi dă nimic”
“Un bucătar trebuie să aibă fantezie, creativitate. Pasul important în această profesie este să nu gândeşti după şabloane, ci să simţi totul”
“Bucătăria are o particularitate: nu moare niciodată”
“Războaiele, lupta pentru supremaţie şi frământările care au existat în istoria bucătăriei se reflectă în istoria bucătăriei”.
“Îmi place ca cei din restaurant să vadă tot ce se întâmplă în bucătărie. Restaurantul nu este ceva sobru. Restaurantul face parte din cultură, cultura se îmbină cu bucătăria”.
“Am nevoie să fiu criticat pentru a deveni mai bun”
| Ataşament | Mărime |
|---|---|
| meniu dautor.jpg | 81.66 KB |