Skip to content
Syndicate content

Vizită la Roma a Grupului de prietenie România – Italia

July 30, 2010 adăugat de admin

Grupul de prietenie România – Italia a întreprins, în perioada 4-7 iulie, o vizită oficială în Republica Italia. Parlamentarii români s-au întâlnit cu mai multe oficialităţi din Peninsulă, un punct important în desfăşurarea vizitei fiind reprezentat de discuţiile cu omologii din „Gruppo di amicizia Italia – România”, condus de Guido Melis.

Înfiinţarea Grupurilor de prietenie la nivelor ambelor Parlamente reprezintă un pas important în dialogul parlamentar între cele două ţări legate de interese comune puternice. Încă de la început, grupurile de prietenie au constituit un liant la nivel legislativ între cele două ţări. Prin vizita în Italia, parlamentarii români au dorit să aprofundeze calea dialogului, să cunoască mai bine problemele cu care se confruntă cele două comunităţi şi să ajute la o cât mai bună colaborare între cele două Parlamente, în special la nivelul comisiilor de specialitate.

Mircea Grosaru a militat pentru Biserica Ortodoxă din Roma

Din Grupul de prietenie România – Italia deplasat la Roma a făcut parte şi deputatul Mircea Grosaru, preşedintele Asociaţiei Italienilor din România (RO.AS.IT.). Domnia sa a ridicat problema recunoaşterii Bisericii Ortodoxe de către autorităţile de la Roma, atrăgând atenţia că, de curând, Guvernul României a finanţat trei biserici italiene din România, în Bucureşti, în comuna Greci şi în Craiova. „Am insistat pentru ca bisericile italiene din România să fie ajutate şi am obţinut finanţare. Celor de la Biserica Italiană din Bucureşti nu le-a venit să creadă. Noi şi facem, nu doar spunem. Este normal ca şi autorităţile de la Roma să sprijine Biserica Ortodoxă”, ne-a declarat domnul Grosaru.

Întâlnire cu ambasadorul României în Italia

Parlamentarii români s-au întâlnit şi cu Răzvan Rusu, ambasadorul României la Roma. S-a discutat despre comunitatea română din Italia, comunitate cu care membrii delegaţiei din România a luat contact cu ocazia vizitei în orăşelul Nemi, de lângă Roma. Unul dintre consilierii locali din Nemi este român, acesta aducând la întâlnire mai mulţi originari din România.
Mircea Grosaru s-a întâlnit şi cu Daniele Mancini, fostul ambasador al Italiei la Bucureşti. În prezent, acesta este consilier al ministrului economiei. „Şi-a amintit cu plăcere de România şi de RO.AS.IT. Ne-a promis că ne va vizita în curând”, a spus reprezentantul italienilor în Parlamentul României.

Componenţa Grupului de prietenie România – Italia:

Preşedinte:
Marius Sorin-Ovidiu Bota – senator PSD+PC
Vicepreşedinte:
Viorel-Riceard Badea – senator PDL
Secretar:
Mihaela Popa – senator PDL
Membri:
Viorel Balcan – deputat PSD+PC
Nicolae Lucian Bode – deputat PDL
Mihăiţă Calimente – deputat PNL
Ioan Narcis Chisăliţă – deputat PSD+PC
Alexandru Tudor Chiuariu – deputat PNL
Mircea Cinteză – senator PDL
Gheorghe Coroamă – deputat PNL
Cristina Ileana Dumitrache – deputat PSD+PC
Valentin Emilian Frâncu – senator PNL
Gheorghe I. Gabor – deputat PNL
Mircea E. Grosaru – deputat minorităţi
Karoly Kerekes – deputat UDMR
Ion Mocioalcă – deputat PSD+PC
Andrei-Valentin Sava – deputat PDL
Constantin Şerban Valeca – senator PSD+PC
Aurelia Vasile – deputat PSD+PC
Iulian Vladu – deputat PDL

AtaşamentMărime
deschidere.jpg64.12 KB

Autentificare utilizatori

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 2 vizitatori online.
AdaptiveThemes